Avertizare de ploi torențiale, vijelii și grindină în 10 județe

Codul galben de instabilitate atmosferică este valabil de luni după-amiază până marţi dimineaţă

Ploi abundente
Ploi abundente sursa foto pixabay

ANM a emis o nouă avertizare de vreme rea și anunţă că zece judeţe se vor afla sub atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică, de luni după-amiază până marţi dimineaţă, potrivit digi24.ro.

ANM a emis o nouă avertizare de vreme rea și anunţă că zece judeţe se vor afla sub atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică, de luni după-amiază până marţi dimineaţă.

”În Maramureş, estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi în Carpaţii Orientali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp”, transmit meteorologii. Local, astfel de manifestări vor fi şi în restul zonei montane. Marţi, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-estul ţării. Cerul va fi temporar noros, iar din a doua parte a nopții vor fi posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 17…20 grade.

Producția agricolă din Europa, afectată de caniculă și secetă