Se pare că alianța celor de la PNL și USR-PLUS în ceea ce privește primăriile de sector se rupe încă de dinainte să se prefigureze. Dacă acum câteva zile vă povesteam despre prietenia dintre cele două partide, adăugând zvonuri cum că ar avea de gând să-i coopteze în clica lor și pe cei de la PMP, iată-mă acum în situația de a vă anunța că aceste zvonuri încep să se îndepărteze de realitate. Cel puțin asta e concluzia pe care o pot trage, analizând ultimul acces de nemulțumire al premierului Orban.
Mai pe larg, USR-PLUS a criticat modul de operare PNL, acuzându-i că una ar zice și alta ar face.
(…)Daca vreti cu adevarat ca lucrurile sa se schimbe, aratati-ne ca ati inceput curatenia. Incepeti cu propria curte. Aveti si oameni cinstiti in partid, cu care puteti construi pe curat – incetati sa ii umiliti si pe ei prin metehne vechi USL-iste. Rupeti orice legatura cu primariile controlate de PSD (…)”, au scris cei doi reprezentanti ai USR-PLUS.
Orban: „Conditiile lor (ale liderilor USR-PLUS – n.red.) sunt de neacceptat”
Astfel, cum criticile celor de la USR-PLUS nu par să-i fi picat prea bine premierului, acesta a sugerat că n-ar fi rău ca PNL-ul să înceapă să-și vadă de treaba lui, de localele lui și de parlamentarele lui, lăsând să se înțeleagă că o viitoare colaborare cu aceștia începe să intre la capitolul „utopie”.
Citește și: Ciolacu ne vorbește despre minciunile prin omisiune (ale PNL)