Adolescent arestat pentru pornografie infantilă şi şantaj

El ar fi distribuit pe reţelele sociale materiale cu o fată de 15 ani cu care a avut o relaţie

arest
arest sursa foto pixabay

Un adolescent de 17 ani, acuzat de pornografie infantilă şi şantaj, a fost arestat preventiv în judeţul Brăila, potrivit g4media.ro.

El este acuzat că a distribuit pe reţelele sociale materiale cu o fată de 15 ani cu care a avut o relaţie şi căreia i-a cerut bijuterii şi un telefon pentru a şterge clipurile video.

”Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial (DIICOT) Brăila, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, cercetată pentru pornografie infantilă şi şantaj. Din materialul probator administrat în cauză a reieşit faptul că, persoana în cauză, la data de 14 iulie a.c. (când avea vârsta de 17 ani), ar fi distribuit, prin intermediul unor reţele de socializare, clipuri video ce ar fi conţinut materiale pornografice cu minori şi care ar fi fost realizate pe parcursul relaţiei întreţinute cu o victimă minoră, de 15 ani”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că, totodată, pentru a şterge respectivele materiale pornografice cu minori şi a renunţa la distribuirea lor, ar fi solicitat victimei minore mai multe bijuterii şi un telefon mobil. Fata i-a dat parte din lcururile solicitate.”La data de 12 august a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila au dispus reţinerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 13 august, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile”, a mai transmis sursa citată.

Valul de caniculă se extinde până sâmbătă