Accident soldat cu 10 victime în județul Suceava

A fost activat Planul Roșu de Intervenție

SMURD
SMURD

Doi bărbați, șoferii a două autoturisme implicate într-un accident rutier petrecut într-o comună din județul Suceava, au decedat luni dimineață, în urma unui accident rutier în care a fost afectat și un autocar, potrivit ziare.com.

La sosirea echipajelor de intervenție la fața locului au fost identificate 10 victime dintre care 2 copii.

” În eveniment au fost implicate 2 autoturisme și 1 microbuz. Șoferii celor 3 autovehicule sunt încarcerați dintre care, unul este inconștient”, anunță ISU Suceava. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a evenimentului și suplimentarea resurselor medicale, s-a activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Suceava. Șoferii celor două autoturisme au fost găsiți de salvatori în stop cardio-repirator. Doi bărbați au fost declarați decedați. Celelalte victime, cu diferite traumatisme, dar conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale la fața locului și, rând pe rând, sunt transportate la unitățile spitaliceși de la Rădăuți și Suceava. La fața locului intervin pompierii militari cu două autospeciale pentru descarcerare și patru resurse medicale (două echipaje de prim-ajutor, ambulanța SMURD-TIM și un ATPVM), sprijiniți de patru echipaje SAJ.

22 cazuri de infecție cu virusul West Nile, anul acesta în România