Suedia recomandă interzicerea accesului la telefoane pentru copiii cu vârsta mai mică de 2 ani 

Agenţia de Sănătate Publică recomandă excluderea accesului la ecrane înainte de culcare

Telefon mobil
Telefon mobil sursa foto pixabay

Copiii cu vârsta sub 2 ani nu ar trebui să fie expuşi la ecrane, au îndemnat autorităţile suedeze luni, zi în care au publicat noi recomandări asupra timpului petrecut de copii în faţa ecranelor, potrivit g4media.ro.

Copiii cu vârsta sub doi ani ar trebui să fie ţinuţi departe de orice fel de ecran, a indicat Agenţia pentru Sănătate Publică într-un comunicat.

Pentru copiii cu vârsta între doi şi cinci ani, timpul petrecut în faţa ecranelor ar trebui limitat la o oră pe zi, iar pentru cei cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani acest interval nu ar trebui să depăşească două ore. Adolescenţii de 13-18 ani nu ar trebui să petreacă mai mult de două până la trei ore pe zi în faţa ecranelor, potrivit aceleiaşi agenţii. „Pentru prea mult timp, smartphone-urilor şi altor ecrane li s-a permis să pătrundă în fiecare aspect al vieţii copiilor noştri”, a declarat presei Jakob Forssmed, ministrul Sănătăţii Publice. Oficialul a subliniat că adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 16 ani petrec, în medie, şase ore şi jumătate pe zi în faţa ecranelor, în afara orelor de şcoală.

Acest interval lasă „puţin timp pentru activităţile de grup, pentru activitate fizică şi pentru un somn adecvat”, a adăugat ministrul

Ministrul a deplâns o „criză a somnului” în Suedia, observând că peste jumătate dintre elevii de liceu de 15-16 ani nu dorm suficient. Agenţia de Sănătate Publică recomandă, de asemenea, excluderea accesului la ecrane înainte de culcare şi păstrarea tabletelor şi smartphone-urilor în afara dormitoarelor copiilor, pe timpul nopţii. Instituţia citează studii conform cărora timpul excesiv petrecut în faţa ecranelor poate să afecteze somnul, poate conduce la simptome depresive şi poate afecta respectul faţă de sine şi faţă de propriul corp. Guvernul suedez a declarat recent că ia în considerare interzicerea smartphone-urilor în şcolile primare.

Dobânzile și penalitățile vor fi anulate dacă datoriile sunt anulate până pe 25 noiembrie