Arborii unei păduri uscați intenționat pentru a putea fi tăiați

Garda Forestieră din Suceava a demarat o investigație privind o posibilă infestare intenționată a unei păduri

padure
padure sursa foto pixabay

Anchetă la Suceava, după ce o pădure privată din comuna Moldovița a fost otrăvită pentru a putea fi tăiată. Arborii au fost uscați în mod intenționat, printr-o metodă ilegală, potrivit digi24.ro.

Garda Forestieră din Suceava a demarat o investigație privind o posibilă infestare intenționată a unei păduri, după ce în apropierea comunei Moldovița au fost descoperite patru capcane cu feromoni plasate pe copaci.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Gărzii Forestiere. Conform autorităților, capcanele cu feromoni sunt substanțe chimice sintetice care au scopul de a atrage insectele dăunătoare copacilor, astfel încât acestea să poată fi capturate și eliminate. „Amplasarea lor se face în baza unui plan exact, în suprafeţe infestate, cu înscrierea într-un inventar şi în baza unor măsuri de management ulterior.

Prin numărarea insectelor capturate se determină natura şi intensitatea lucrărilor de combatere necesare. În general, se amplasează o nadă la 50-100 de hectare. Prin amplasarea nadelor pe arbori sănătoşi se atrag insectele în pădurea respectivă şi se produce uscarea ei într-un timp scurt, generând false ‘produse accidentale’”, au menționat reprezentanții Gărzii Forestiere. Garda Forestieră a depus o plângere penală pentru distrugerea intenționată a pădurii.

Tânăr reținut după ce a intrat cu un cuțit în sediul Primăriei Curtea de Argeș