Salvamontiştii din judeţul Hunedoara recomandă turiştilor să evite, pe cât posibil, deplasările la munte în perioada care urmează, având în vedere avertizările meteo venite din partea specialiştilor şi faptul că în zonele montane înalte vremea poate suferi modificări radicale, raportate la data din calendar, potrivit g4media.ro.
„Fenomene ca instabilitatea atmosferică şi averse însemnate cantitativ vor degenera uşor spre ploi torenţiale şi abundente, iar vântul se va manifesta cu tărie în zona de creastă”.
Salvamontiştii hunedoreni sfătuiesc turiştii care şi-au planificat ieşiri la munte, în această perioadă, să renunţe la acestea sau să evite cel puţin aventurarea pe creste, la altitudini mai mari de 1.800 m”, se arată, vineri, într-un comunicat al Serviciului Public Salvamont al Consiliului Judeţean Hunedoara. Turiştii care vor veni totuşi în zona montană trebuie să ţină cont de faptul că în rucsac este obligatoriu să aibă echipamentul de iarnă. Pentru orice sfat sau informaţie, salvatorii montani pot fi apelaţi nonstop prin numărul de telefon al Dispeceratului Naţional Salvamont: 0SALVAMONT 0725826668.
La sediul Prefecturii Hunedoara s-a desfăşurat vineri şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, prilej cu care a fost aprobat un plan de măsuri privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice fenomenelor meteorologice periculoase Cod Galben-Cod Portocaliu din perioada 28 – 30 septembrie.
La nivelul Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara va fi asigurat un serviciu de permanenţă pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, iar autorităţile judeţene cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt pregătite să intervină, dacă situaţia o va impune, se arată într-o informare a Prefecturii. În perioada menţionată judeţul Hunedoara se va afla sub avertizare de Cod Galben şi Cod Portocaliu de averse torenţiale, posibil grindină şi descărcări electrice, precum şi sub incidenţa avertizării hidrologice de Cod Galben de viituri rapide în Bazinele Hidrografice Criş, Jiu şi Mureş.
Tânăr arestat preventiv pentru că a încercat să rănească un elev cu un briceag