Un bărbat s-a dat drept polițist pentru a o răpi pe fosta iubită a prietenului său

El se afla sub influența drogurilor

Arest
Arest sursa foto pixabay

Un bărbat din Alba a fost trimis în judecată după ce a pretins că este poliţist pentru a o scoate din casă pe fosta parteneră a prietenului său, sub îndemnul acestuia, pe care ulterior a urcat-o într-o maşină, sub pretextul că o va conduce la secția de poliție, potrivit digi24.ro.

Anchetatorii spun ambii bărbați se aflau sub influenţa substanţelor psihoactive când au pus în aplicare acest plan.

În același dosar a fost trimis în judecată și fostul partener al femeii, fiind cel care a venit cu această idee. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au transmis că un bărbat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, uzurpare de calităţi oficiale, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă comisă la data de 3 septembrie, punerea în circulaţie sau conducerea unei vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă comisă la data de 6 septembrie.

De asemenea, a fost trimis în judecată un bărbat, sub control judiciar, pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

„În noaptea de 03.09.2024, după ce în prealabil cei doi inculpaţi, S.M.I. şi C.F.A., s-au plimbat cu maşina şi au consumat împreună substanţe psihoactive, inculpatul C.F.A. i-a propus inculpatului S.M.I. să găsească o metodă pentru a convinge pe fosta sa concubină – persoana vătămată M.A. să iasă din casă, respectiv să se recomande acesteia ca fiind agent de poliţie, i-a indicat acestuia locuinţa persoanei vătămate, după care inculpatul S.M.I. a apelat persoana vătămată, s-a prezentat ca fiind agent principal de poliţie din cadrul DIICOT şi a determinat-o să iasă din casă, i-a prezentat o insignă de poliţie şi i-a solicitat să îi însoţească în vederea audierii la sediul poliţiei din Alba Iulia”, au transmis procurorii.

La discuție a asistat și fostul partener al femeii, care în încercarea de a o convinge de seriozitatea situației i-a spus că urmează să fie închis și „a adoptat o atitudine speriată

Acest lucru pentru a o convinge să se urce în maşină, iar aceasta, de teamă şi având convingerea că S.M.I. este poliţist şi fără să cunoască înţelegerea intervenită între cei doi inculpaţi, s-a urcat în maşina inculpatului S.M.I.”. Procurorii l-au mai trimis în judecată pe primul bărbat pentru că s-a urcat la volan fără a deține un permis de conducere în data de 3 şi 6 septembrie. De asemenea, la plimbarea din 3 septembrie, el a condus o maşină cu numere de înmatriculare care aparțineau unui alt autoturism, fiind arestat preventiv din data de 7 septembrie.

Mai mulți bărbați reținuți pentru furtul de băuturi alcoolice în valoare de peste 800.000 de lei