Mașini avariate de un șofer din București 

El s-a urcat băut la volan

Accident
Accident sursa foto pixabay

Un bărbat în vârstă de 67 de ani a provocat pagube pe o stradă din București. Acesta s-a urcat băut la volan si a avariat mai multe autoturisme, potrivit stiripesurse.ro.

„Astăzi, în jurul orei 16.50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Str. Garoafei, sectorul 5”

Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri au constatat faptul că au fost implicate 2 autovehicule (un autovehicul în mișcare, unul staționat), iar în urma accidentului de circulație au rezultat pagube materiale, precum și avarierea unui perete de beton.

Conducătorul autovehiculului aflat în mișcare a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Biroul Accidente Ușoare pentru soluționarea accidentului. Totodată, la fața locului, mai multe persoane au sesizat ca le-ar fi fost avariate autovehiculele în proximitatea zonei respective. Aceștia au fost îndrumați să se deplaseze la Biroul Accidente Ușoare. În continuare se efectuează verificări, urmând a se stabili numărul autovehiculelor implicate”, anunță Brigada Rutieră.

„Ziua de Curăţenie Naţională”, marcată în a treia zi de sâmbătă din luna septembrie