Femeie accidentată în București de o mașină de poliție

Autospeciala avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase

Politie
Politie sursa foto pixabay

Un polițist aflat la volanul unei autospeciale, care avea în funcțiune semnalele acustice și luminoase, a lovit o femeie care traversa strada. La data de 08.10.2024, în jurul orei 08.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe o stradă din sectorul 4, potrivit stiripesurse.ro.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție din cadrul Secției 26 Poliție și un pieton.

O autospecială de poliție condusă de catre un polițist în vârstă de 23 de ani, care se deplasa pe Șos. Berceni, către str. Ion Iriceanu, la intersecția cu str. Ristea Ion, a surprins și accidentat un pieton, femeie, în vârstă de 62 de ani, angajată în traversarea drumului public. „Precizăm că autospeciala de poliție avea în funcțiune sistemele optice și acustice, aceasta aflându-se în misiune.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.În continuare, polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier”

Elev agresat de o învățătoare în timpul orelor