Nu e o lecție nouă și nu e un eveniment care va avea loc, ci un eveniment care a avut loc. Un eveniment descoperit accidental, despre care nu s-au scris multe. Câteodată fac incursiuni pe Facebook și selectez tot ceea ce ar putea fi un exemplu de toleranță. Nu din plictiseală, ci dintr-o carență de pozitivism. Ne lipsește binele și ignorăm binele vizibil. Ne lipsește arta și alegem să ignorăm arta. Ne lipsește pacea pentru că suntem în război cu noi înșine.
”Insha Akbar”, ”Adonai” și ”Ave Maria” au fost interpretate în fața Majestății Sale Regele Mahomed al VI-lea și în fața Papei Francisc.
S-a întâmplat în Rabat, când Orchestra Filarmonicii din Maroc (OPM) a dat o lecție de toleranță și i-a făcut pe mulți să uite de pandemie, extremism sau violențe.
Reprezentanții celor trei religii monoteiste au cântat în cor în fața regelui Mohammed al VI-lea și în fața Papei Francisc. Atunci când publicul e format din reprezentanții a două religii care s-au luptat între ele, cred că tărie în faptul că religia nu mai contează. E o mică pauză pentru religie și o invitație la umanitate, la artă și la pace.
Smahi El Hadni, a ales rugăciunea musulmană Insha Akbar. Cântăreața Françoise Atlan a ales rugăciunea evreiască Adonai. Caroline Casadesus, fiica șefului orchestrei Jean-Claude Casadesus, a interpretat Ave Maria din Caccini.
Această lucrare face parte dintr-o serie de evenimente lansate de Orchestra Filarmonicii Maroc, denumită ”Religii în armonie”.
Nu mă rog și am învățat să evit cu grație orice subiect religios pentru că m-aș contrazice cu orele. Cu toate astea, cred într-un concept de rugăciune ”pozitivă”. Într-o pace sau, dacă vreți, armonie, unde nu contează dacă Dumnezeul tău e mai mare, sau mai important, sau mai real decât Dumnezeul meu. Într-o idee simplistă în care nu există o competiție între dumnezei, sfinți și biserici.
Religia poate fi mai mult decât o afacere bătută într-un crucifix.
Dacă m-aș întoarce la John Lennon, aș repeta ce a încercat el să spună. Aș repeta că am putea măcar să ne imaginăm o lume unde pacea contează cel mai mult, iar confesiunile religioase, cel mai puțin.
Citește și: Încă o statuie distrusă dintr-o solidaritate care, la rândul ei, distruge