Secetă de lungă durată în Spania 

Cele mai multe regiuni din sudul şi nord-estul țării se confruntă cu al patrulea an de secetă

Seceta
Seceta sursa foto pixabay

Majoritatea zonelor din sudul şi nord-estul Spaniei se confruntă cu o secetă istorică aflată de acum în al patrulea an, în pofida furtunilor recente, a anunţat Agenţia Meteorologică de Stat (AEMET) din această ţara, potrivit g4media.ro.

În timp ce capacitatea medie de umplere a rezervoarelor este la nivel naţional de 48%, regiunea sudică Andaluzia şi regiunea nord-estică Catalonia stau mult mai prost din acest punct de vedere, cu capacităţi medii de umplere de 29%, respectiv de 27%.

Unele rezervoare din aceste regiuni au raportat niveluri de umplere de doar 15%. În această săptămână, o comisie pentru combaterea secetei din Andaluzia a impus o limită a consumului de apă de 180 de litri pe cap de locuitor pe zi în anumite zone. Partea de sud a Peninsulei Iberice se confruntă cu „cea mai lungă secetă din istoria înregistrărilor meteorologice”, a declarat Ruben del Campo, purtătorul de cuvânt al AEMET, într-un comunicat. „Nu a mai existat o secetă care să dureze atât de mult din anii 1960”, a adăugat el.

Preşedintele regiunii Andaluzia, Juanma Moreno, a solicitat resurse sporite din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea infrastructurii care să permită zonelor afectate de secetă „să maximizeze şi să reutilizeze fiecare picătură de apă”

A declarat el în timpul unei vizite întreprinse la Bruxelles în această săptămână.

Guvernul regional al Cataloniei anticipează o situaţie de urgenţă în primăvara anului 2025 în cazul în care precipitaţiile din această toamnă şi iarnă vor fi mai scăzute decât cele înregistrate în anul trecut. Potrivit lui Ruben del Campo, regiunea Catalonia se confruntă cu cea mai intensă secetă din istoria sa recentă din cauza precipitaţiilor insuficiente, iar creşterea temperaturilor, cauzată de schimbările climatice, a făcut ca secetele să devină mai frecvente.

InfoClima: Furtunile severe și seceta vor afecta Nord-Estul României