Avertizare: Temperaturile extreme vor afecta aproximativ jumătate din populaţia urbană a României până în anul 2040 

Aridizarea va influența profund ecosistemele și producția agricolă

Seceta
Seceta sursa foto pixabay

Durata şi frecvenţa valurilor de căldură din România au crescut semnificativ, în ultimii ani. Până în 2040, temperaturile extreme vor afecta aproximativ 50% din populaţia urbană, în special în oraşe precum Bucureşti şi Craiova, arată un raport privind starea climei la nivel naţional, potrivit g4media.ro.

Criza climatică globală a atins un punct critic, evidenţiat de datele din 2023 care arată o creştere a temperaturii medii globale cu 1,48 de grade Celsius faţă de perioada preindustrială.

Aproape jumătate din zilele anului au depăşit pragul de 1,5 grade Celsius stabilit prin Acordul de la Paris, semnalând direcţia alarmantă în care se îndreaptă climatul, cu impact profund asupra ecosistemelor şi societăţii. România resimte deja aceste schimbări prin intensificarea valurilor de căldură în ultimele şapte decenii. Între 1950 şi 2023, durata şi frecvenţa acestora au crescut semnificativ, majoritatea regiunilor înregistrând prelungiri de 10-15 zile, iar sud-vestul şi estul ţării peste 25-30 de zile. Proiecţiile indică o continuare a acestui trend până la sfârşitul secolului, afectând sănătatea publică şi economia”, se menţionează în rezumatul documentului „Starea Climei – România 2024”.

În acelaşi timp, pe lângă valurile de căldură, seceta reprezintă o altă provocare majoră pentru România. Astfel, suprafeţele afectate de secetă moderată, severă şi extremă au crescut, cu maxime în perioadele 2018 – 2020 şi 2021 – 2023.

„Seceta din 2018-2021 este cea mai lungă înregistrată, având efecte devastatoare asupra agriculturii şi securităţii alimentare. Tendinţa de aridizare continuă, influenţând profund ecosistemele şi producţia agricolă”, notează autorii raportului de specialitate. Alte fenomenele meteorologice extreme, precum furtunile severe, au devenit mai frecvente şi între 1940 şi 2023 s-a observat o creştere a condiţiilor favorabile pentru asemenea evenimente, în special în estul şi în nordul ţării. Proiecţiile pentru 2025-2050 şi sfârşitul secolului indică o intensificare a acestor fenomene, cu impact negativ asupra agriculturii şi infrastructurii. Potrivit sursei citate, politicile climatice devin, în acest fel, cruciale.

În context, Pactul Ecologic European şi Legea Europeană a Climei stabilesc obiective pentru neutralitatea climatică până în anul 2050.

„România a implementat măsuri privind eficienţa energetică şi promovarea energiei regenerabile, dar lipsa unei legi naţionale a climei şi implementarea deficitară subliniază necesitatea unei viziuni integrate. Sectorul energetic este central în această tranziţie. Deşi combustibilii fosili predomină, există planuri de creştere a capacităţilor regenerabile şi nucleare până în 2050. Electrificarea economiei şi dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei sunt esenţiale pentru atingerea neutralităţii climatice”, sunt de părere experţii în problematici de mediu. Pe acest fond, percepţiile publicului faţă de schimbările climatice sunt mixte şi, deşi acestea sunt recunoscute ca fiind o problemă, doar 4% dintre români le consideră o prioritate naţională, preocupările economice fiind dominante.

Popescu Piedone, vizită la târgul din Călugăreni din județul Giurgiu: „Vorbind cu oamenii, am înțeles încă o dată de ce îl susțin pe Marcel Ciolacu la președinția României”