13 mașini avariate de o șoferiță, în București

Femeia a pierdut controlul volanului

Accident
Accident sursa foto pixabay

O șoferiță a avariat 13 mașini într-o singură manevră, luni seară, pe o bretea adiacentă Șoselei Mihai Bravu din București. Ea a pierdut controlul volanului, aparent din cauze medicale, potrivit stiripesurse.ro.

Testele au confirmat că nu consumase alcool sau substanțe psihoactive.

”La data de 21.10.2024, în jurul orei 20.22, o femeie în vârstă de 39 ani, a condus un autovehicul pe Șoseaua Mihai Bravu, bretea adiacentă, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 448, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers (posibil motive medicale) și ar fi avariat 13 autoturisme staționate. Polițiștii rutieri au procedat la testarea persoanei în cauză cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind “zero” pentru consumul de alcool, respectiv “negativ” pentru consumul de substanțe psihoactive. În urma accidentului au rezultat exclusiv pagube materiale. Conducătoarea auto și proprietarii mașinilor avariate au fost îndrumați la Biroul Accidente Ușoare pentru soluționarea accidentului”, a transmis Brigada Rutieră. Femeie aflată la volan şi proprietarii autovehiculelor avariate au fost îndrumaţi la Biroul Accidente Uşoare pentru soluţionarea accidentului.

O asistentă de la Spitalul Municipal Mangalia, anchetată pentru furt de medicamente