Întrunit luni Biroul Executiv al PNL i-a nominalizat și votat pe Nicu Marcu la șefia ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), Mircea Man, pentru poziția de vicepreședinte al ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei), Claudia Boghicevici,  consilier la Curtea de Conturi și Maria Moța, respectiv Claudia Popa la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Anterior, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, și-a anunțat susținerea, în nume personal, pentru Niculae Bădălău pentru un post de vicepreședinte la Curtea de Conturi și pentru Iulian Iancu la șefia ANRE însă, ulterior acesta a fost scos de pe lista celor susținuți de șeful social-democraților. După negocierile dintre Ciolacu, Orban și Victor Ponta, Nicu Marcu are cele mai mari șanse să fie noul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Una dintre cele mai râvnite funcții este aceea de vicepreședinte și/sau membru în Comitetul de reglementare al ANRE, pentru care și-au depus dosarele peste 12 persoane. Printre acestea se numără: Marin Gheorghe, Emil Calotă, Iriza Scarlat, Mircea Man, Ramiro Angelescu, Teodor Atanasiu,  Mihai Păun, Andrei Busurcă, Marian Neacșu, Dumitru Chisalita, Cristian Podasca, Valeriu-Andrei Steriu. 

Plenul reunit al Parlamentului, în care urmează să se voteze numirile la aceste instituții, va avea loc miercuri.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu i-ar schimba pe unii cu alții

HashtagNews.ro