Un şofer din Arad care conducea o ambulanţă privată a fost depistat de poliţişti că era beat, cu o alcoolemie de 1,35 mg/l, după ce a provocat o tamponare în trafic pentru că a pierdut controlul asupra volanului, potrivit g4media.ro.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad a transmis, luni, că incidentul a avut loc pe strada Petru Rareş, una dintre arterele principale şi aglomerate ale municipiului Arad.
„Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 57 de ani, din Arad, a fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea un autoturism. Testarea acestuia cu aparatele din dotare a indicat o îmbibaţie alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice”, au precizat reprezentanţii IPJ. Ambulanţa privată implicată în tamponare este destinată transportului bolnavilor la dializă, dar nu avea pacient în momentul în care şoferul a pierdut controlul asupra volanului şi s-a izbit de un microbuz de marfă. În funcţie de concluziile buletinului de analize medico-legale, urmează ca poliţiştii să decidă care va fi încadrarea juridică a faptei.