Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) va derula, în luna noiembrie, sub sloganul „Alege inteligent, mănâncă sănătos!”, o campanie naţională privind promovarea obiceiurilor alimentare. Scopul este de a informa elevii şi părinţii acestora despre beneficiile unui stil de viaţă sănătos pentru prevenirea apariţiei obezităţii, potrivit stiripesurse.ro.
În România, numărul cazurilor noi de obezitate diagnosticată, înregistrate în anul 2020 la copii 0 – 19 ani, este de 6.731 cu rata incidenţei de 165,4%000 locuitori, ceea ce reprezintă 18,9% din totalul cazurilor pe ţară.
Consumul alimentelor sărate, grase şi zaharoase, al alimentelor cu conţinut scăzut de fibre sau conţinut ridicat de zahăr ar trebui limitat”, susţin specialiştii. În acest context, ei recomandă pentru menţinerea unei alimentaţii echilibrate: grăsimi saturate sub 10% din aportul energetic, restul înlocuite cu grăsimi polinesaturate; 30 – 45 g fibre/zi, din cereale integrale, fructe şi legume; peşte cel puţin de 2 ori/săptămână, din care o dată peşte gras, 200 g fructe/zi (2 – 3 porţii-standard).
„Părinţii au un rol important în stabilirea, menţinerea şi încurajarea unor obiceiuri alimentare ale copiilor, care să prevină apariţia unor boli cronice mai târziu, la vârsta adultă, precum: adoptarea unui program regulat al meselor, controlul conştient al porţiilor alimentare consumate, reducerea consumului de alimente procesate, concentrarea pe alimentele consumate şi luarea mesei în familie, prepararea alimentelor în casă utilizând metode de gătit mai sănătoase precum şi încurajarea practicării de activităţi fizice împreună”, afirmă sursa citată.
Institutul Naţional de Sănătate Publică afirmă că a actualizat Ghidul de prevenţie pentru medicul de familie – „Intervenţii preventive integrate adresate stilului de viaţă.
Alimentaţia. Activitatea fizică”, material adresat tuturor profesioniştilor din asistenţa medicală primară – medicilor de familie, asistentelor medicale şi comunitare; specialiştilor de alte specialităţi, cât şi decidenţilor în sănătate, în scopul definirii unui cadru comun de intervenţii preventive sistematice pentru modificarea comportamentelor riscante prioritare şi schimbarea ponderii alarmante a morbidităţii şi mortalităţii prin boli evitabile.
Ghidul abordează modul în care alimentaţia influenţează starea de sănătate a organismului, modalităţile de evaluare a comportamentului alimentar în cadrul consultaţiei preventive structurate integrate în medicina familiei şi intervenţiile de modificare a comportamentelor nedezirabile, respectiv conţinutul recomandărilor referitoare la ce înseamnă alimentaţia sănătoasă pentru copiii peste 2 ani, pentru tineri şi adulţi.
Doi români au pierdut zeci de mii de euro după ce au instalat o aplicație pe telefon