ANM a transmis că luna noiembrie păstrează, în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă. Spre sfârşitul lunii vor apărea lapoviţa şi chiar ninsoarea, conform caracterizării climatice publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit digi24.ro.
Luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi chiar ninsoarea anunţă începutul iernii.
Masele de aer umed şi reci se întâlnesc deseori, deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile în şir. Valorile termice marchează și ele o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, transmit meteorologii. Din datele înregistrate în anii anteriori la staţiile meteo, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În ceea ce priveşte precipitaţiile din luna noiembrie, se înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă. Pentru săptămâna 4 – 11 noiembrie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar nu va ploua decât slab, în anumite zone.
Pentru săptămâna 11 – 18 noiembrie, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar nu va ploua decât slab, în anumite zone.
Pentru săptămâna 18 – 25 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, în timp ce regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării. Pentru săptămâna 25 noiembrie – 2 decembrie, mediile valorilor termice şi cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
MAE: 7 români dintre cei 16 dați dispăruți în urma inundațiilor din Spania sunt în siguranță