Cetățenii români care se află, tranzitează sau planifică o călătorie în Italia sunt avertizați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că pe 8 noiembrie 2024 va avea loc o grevă națională în transportul public local, care va dura 24 de ore. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web https://scioperi.mit.gov.it/mit2/public/scioperi, https://roma.mae.ro/, https://cgroma.mae.ro, potrivit ziare.com.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele linii telefonice de urgenţă în funcţie de regiune
Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935, Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444, Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171, Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134, Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688, Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299, Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.
Totodată, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74.
Apelurile sunt redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. Probleme cu transportul, de data aceasta feroviar, au fost și marți, 5 noiembrie, în Italia. După înjunghierea unui conductor de tren, transportatorii feroviari au oprit circulația garniturilor feroviare în toată peninsula timp de opt ore, până la ora 17.00, potrivit site-ului thelocal.it.