Într-un atac furibund pe Facebook, Gabi Firea se agită din nou și declară că ea nu dorește să primească lecții de la primari PNL care au condus orașe mititele, cât două cartiere ale Bucureștiului, pentru că știe ea mai bine ce se întâmplă în grădina ei.
Iată ce scrie aceasta pe Facebook:
„Atacă în haită, recitând mesajele de la partid, scrise de consilierii specializaţi în minciuni, manipulări şi defăimări, fără să ţină cont de faptele, situaţiile şi cifrele reale. Cu un singur gând : recucerirea Capitalei, în scopul jefuirii banului public.
Nu este suficient că tot felul de miniştri incompetenţi şi semidocţi îşi fac publicitate prin atacuri la adresa mea, acum au programat la interviuri şi primari PNL din ţară.
E un progres, totuşi! Până acum, îmi dădeau lecţii primari care au condus localităţi cu 25 000 suflete, acum unii între 70 şi 120 000 cetăţeni. Cât două-trei cartiere dintr-un sector al Capitalei, ei gestionând 4 intersecţii principale, faţă de peste 450 în Bucureşti!
Primari cu 4-5 mandate în spate, care au avut timp şi fonduri de la guvern să dezvolte comunităţile lor! Bravo lor! Dar care, şi după atâţia ani, au în continuare probleme – administraţia e grea şi pentru ei -, atât în domeniul traficului sufocant, al poluării, al investiţiilor în şcoli, policlinici, spaţii verzi, locuri de joacă etc.
Cu o zugrăveala în centru, fără consolidare, cu câteva autobuze noi, nu 400 ca în Bucureşti, cu grave probleme sociale în oraş, suspiciuni de corupţie a unor subordonaţi favoriţi, proiecte minore pe fonduri UE, comparativ cu ce am obţinut eu şi echipa mea – proiecte de aproape 1 miliard de euro -, nu cred că ar fi normal ca acei primari PNL la care mă refer să-şi consume timpul pe la Bucureşti, dându-mi mie lecţii!
Ar fi fost cu-adevărat utili dacă ar fi făcut-o pe profesorii în administraţie faţă de colegii lor de la PNL, care au zero rezultate în Bucureşti pentru cetăţeni.
Dar…’Unde
domină aroganţa, invidia şi minciuna pierde modestia, bunătatea
şi, mai ales, adevărul'(M.C)
Mai
era o vorbă din popor şi despre fudulie… dar o las pe altă
dată…„,
scrie, pe Facebook, Firea.
Reacția avută de Gabi Firea vine ca răspuns la comentariul primarului Municipiului Oradea, Ilie Borojan (PNL), ce a dorit să dea câteva soluții practice pentru rezolvarea traficului infernal din București, soluții pe care, de altfel, și acesta le-a implementat în Oradea.
„În Bucureşti, având în vedere problematica, îţi trebuie în primul rând timp. Deci nu cred că este posibil ca să vii cu o ofertă din asta electorală să spui că într-un mandat «o să întorc lucrurile pe dos». Îţi trebuie două-trei mandate în primul rând. Sunt nişte lucruri care trebuiesc făcute. Există poluare, astăzi în zece oraşe din România, care sunt pe o listă unde trebuie făcut ceva, în primul rând datorită abuiejelor din trafic. Nu vom putea reduce numărul de maşini de pe o zi pe alta pentru că ar trebui să luăm nişte politici de tip Singapore, ceea nu va face nicio guvernare din România. Să pună o licenţă specială ca să poţi să circuli cu maşina. Noi am eliminat orice fel de taxă şi am devenit groapa de maşini a Europei. Dar putem face ca maşinile să circule mai fluent. Pentru asta e nevoie de o centură. Nu este posibil ca o capitală a unei ţări din Europa să nu aibă o centură cu patru benzi în care te duci doar înainte şi la dreapta. Fără semafoare, fără cedări de trecere”, a declarat Bolojan.