Strat de zăpadă consistent în Munții Parâng și Retezat

Pentru vineri a fost emis Cod roşu de vânt puternic

Salvamont
Salvamont. Sursa foto: salvamont Romania

Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să evite deplasările pe trasee în condiţiile în care pentru vineri a fost emisă o avertizare de Cod roşu de vânt puternic, potrivit g4media.ro.

Stratul de zăpadă în staţiunea Parâng, din Valea Jiului, măsoară astăzi peste 20 de centimetri, iar în staţiunea Râuşor, din Retezat, ajungea la 15 centimetri.

“În staţiunea Parâng ninge încontinuu, iar stratul de zăpadă depăşeşte 20 de centimetri. Pentru vineri, la peste 1.700 de metri altitudine, se anunţă un Cod roşu, cu viscol şi viteza vântului de peste 100 kilometri la oră. Le recomandăm turiştilor să evite deplasările pe trasee, în special pe cele de creastă”, spune şeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu. Potrivit acestuia, accesul spre staţiunea Parâng este restricţionat pe drumul judeţean care pleacă din Petroşani, situaţie care se repetă în fiecare an, iar telescaunul vechi, care urcă din oraş în staţiune este, în continuare, defect.

În staţiunea Râuşor, din Retezat, stratul de zăpadă măsoară circa 15 centimetri, iar pe pârtia de schi de acolo au fost pornite tunurile de zăpadă artificială.

Șeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a atras atenţia asupra faptului că în Retezat va fi Cod roşu de viscol, recomandând turiştilor să rămână în zona cabanelor din staţiune, să nu iasă pe creste sau în zonele cu expunere la vânt. “Va fi viscol cu rafale de vânt ce pot depăşi 100 de kilometri la oră şi va fi ceaţă densă. Din cauza vântului, temperaturile resimţite vor fi mult mai scăzute decât cele reale”, a precizat Ovidiu Bodean.

Consumul de tutun, principala cauză prevenibilă de deces la nivel mondial