Masina
Masina sursa foto pixabay

Atenție de unde cumpărați anvelope. Pe internet sunt oferte atractive, însă unii șoferi se trezesc cu banii luați și fără marfa comandată. Poliția anchetează deja mai multe sesizări, potrivit digi24.ro.

„Au fost cazuri în care clienții au cumpărat de pe internet anvelope noi și când au venit să le monteze erau reșapate”, spune reprezentantul unei vulcanizări.

Valentina, o șoferiță cu 17 ani experiență, a comandat pe internet anvelope de iarnă, dar a primit unele all season. A încercat să le returneze, dar fără succes. „Ei nu răspund de nicio culoare, le-am trimis e-mail peste e-mail și nu mai răspund de nicio culoare. I-am amenințat că îi pun pe rețele sociale în care eu zic că nu fac nimic. Să facă ceva, ori să îmi recuperez banii, ori anvelope, că mie îmi trebuiesc anvelopele”, povestește Valentina, păgubită.

„Au fost cazuri în care clienții au cumpărat de pe internet anvelope noi și când au venit să le monteze erau reșapate. Au mai fost cazuri când au mai comandat de pe internet, li s-au luat banii și anvelopele nu au mai sosit”, spune Constantin Petrescu, reprezentantul unei vulcanizări.

Unii șoferii sunt atenți la toate detaliile atunci când cumpără anvelope de pe internet. Polițiștii le recomandă șoferilor să cumpere anvelope doar din magazine autorizate. „Unități care pot oferi garanție, care acceptă returnarea produsului în cazul în care nu suntem mulțumiți de acesta. Trebuie să ne asigurăm că aceste anvelope de iarnă au inscripția literelor MS pentru a ne asigura că ele sunt dedicate sezonului rece”, explică Bogdan Oproiu, comisar șef Direcția Rutieră. Șoferii care nu își schimbă anvelopele în sezonul rece riscă amenzi de la 1.485 lei la 3.300 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare.