În primul tur al alegerilor prezidenţiale, s-au înregistrat 435 de sesizări referitoare la posibile contravenţii sau infracţiuni. Dintre acestea, 126 nu au fost confirmate, iar 71 sunt în curs de verificare. Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în județul Constanța, potrivit digi24.ro.
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au declarat că nu au fost incidente grave care să afecteze procesul electoral sau siguranţa cetăţenilor.
„Evaluarea realizată în această dimineaţă la nivelul Centrului Naţional de Conducere Integrată, care a monitorizat şi coordonat misiunile structurilor Ministerului Afacerilor Interne legate de alegerile prezidenţiale, arată că alegerile de ieri (duminică – n.r.) s-au desfăşurat în condiţii de normalitate, fără să se producă incidente grave care să afecteze procesul electoral sau siguranţa cetăţenilor”, a transmis Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI. Peste 45.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi în ziua votului pentru a asigura ordinea publică şi protecţia secţiilor de vot, transportul materialelor electorale şi al dosarelor cu rezultatele votării, precum şi pentru a verifica sesizările privind comiterea unor fapte ilegale legate de procesul electoral.
În cursul zilei de ieri, au fost înregistrate 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot.
Din totalul de sesizări, 126 nu s-au confirmat, iar 71 sunt în curs de verificare. Pentru că nu erau de competenţa structurilor MAI, 11 sesizări au fost transmise spre soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central sau Birourile Electorale Judeţene”, a arătat ea. De asemenea, angajaţii MAI au aplicat 184 de sancţiuni contravenţionale: 108 avertismente şi 76 de amenzi, în valoare de aproximativ 145.000 de lei. De asemenea, se fac cercetări cu privire la 76 de posibile infracţiuni.
Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în judeţele Constanţa – 32, Olt – 23, Argeş – 22, Galaţi şi Botoşani – câte 20, Mehedinţi şi Prahova – câte 18
Tot 18 sesizări au fost înregistrate şi în municipiul Bucureşti. În mediul urban, au fost înregistrate 255 de sesizări de posibile incidente electorale, faţă de 180 în mediul rural. Cele mai multe semnalări s-au referit la continuarea propagandei electorale – 139, fotografierea sau filmarea buletinului de vot – 45, comercializarea sau consumul băuturilor alcoolice în apropierea secţiilor de vot – 21, sfătuirea alegătorilor la sediul secţiei de vot să voteze sau să nu voteze un anumit candidat – 20 şi fraudă la vot – 27.