Foto: Silviu Matei

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în parteneriat cu Primăria Capitalei a dat publicității situația pacienților bolnavi de coronavirus internați în spitalele din București. Este vorba despre informații actualizate privind cele trei unități sanitare pe care le are Primăria Capitalei le are în administrare – Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic Colentina și Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”. 

În ultimele 24 de ore, la fel ca în zilele precedente, numărul pacienţilor internaţi este mai mic decât al celor externaţi din spital, arată ASSMB. Astfel, la Spitalul „Victor Babeş” sunt internați 294 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, unul mai puțin decât miercuri, dintre care șase se află la ATI.

De la declanşarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.369 de persoane, din Bucureşti şi din ţară, dintre care 1.790 confirmate cu COVID-19. Din totalul de 2.075 de pacienţi externaţi până la această dată din Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale ”Dr. Victor Babeş”, 1.194 sunt din Bucureşti, restul de 881 fiind pacienţi cu domiciliul în alte localităţi din ţară. Numărul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat în acest spital este de 1.454, cel mai mare număr de pacienţi vindecaţi dintre toate spitalele COVID din România, precizează sursa citată.

La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 95 de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 12 se află la ATI. În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 593 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 302 din Bucureşti – Ilfov şi 291 din celelalte judeţe ale ţării. Din totalul de 867 de paturi de care dispune spitalul, există aviz de funcţionare pentru 445. Spitalul Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase.

La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spital suport COVID, situaţia este neschimbată faţă de raportarea precedentă. Unitatea sanitară, care a preluat până acum toate cazurile de pacienţi infectaţi care necesitau dializă, a avut internate, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, 50 de persoane confirmate cu COVID-19.

„Numărul total de pacienţi confirmaţi cu COVID-19 internaţi în cele trei spitale de elită ale Primăriei Capitalei, de la începutul pandemiei, este de 2.433. Din datele oficiale ale INSP reiese că, în Bucureşti, până la această dată, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.900 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19”, se arată în raportarea ASSMB. 

Citește și: Primăria Capitalei cere redeschiderea Spitalului Colentina pentru pacienții cronici

HashtagNews.ro