Cheile Sohodolului
Cheile Sohodolului

Ne bucurăm când auzim că a primit cineva amendă. Când o merită, când a încălcat legea. Când merită să fie pedepsit. Ce nu înțelegem, în schimb, este că, de multe ori, situația se repetă. Amenda înseamnă doar o mustrare în lei. Nimic mai mult.

Amendă au primit și niște indivizi care au ignorat faptul că rocile din Cheile Sohodolului nu sunt simple betoane. Și, chiar dacă ar fi fost simple betoane, faptul nu se explică.

Distrugem, primim amenzi și distrugem iar. Motivele sunt halucinante, scuzele sunt penibile, iar lecțiile sunt luate în derâdere.

Este și cazul uneia dintre cele mai spectaculoase rezervaţii naturale din ţara noastră. Ce s-a întâmplat? A fost distrusă cu pickamerul de către transportatorii de lemne. Stâncile au fost sparte pentru confortul camioanelor

Gheorghe Sanda, director Garda de Mediu: ”Ne-am autosesizat. Am primit această informație, am verificat-o în teren și într-adevăr s-a constatat faptul că au fost dislocate roci pe Cheile Sohodolului, cunoscându-se faptul că aceste Chei au dublu statut, sunt arie protejata și Sit Natura 2000. În consecință am sancționat proprietarul de fond forestier, care a și contactat masă lemnoasă, cu o amendă în valoare de 50.000 de lei”.

Ce pot să spun? Banii se fac. Amenzile se plătesc, iar rezervația nu se mai reface.

Cosmin Arbagic, președinte Obștea Muntele Runcu: ”Da, am fost sancționați de către Garda de Mediu, comisariatul județean Gorj, pentru derocări efectuate în arie naturală protejată. Nu am avut cunoștință de aceste derocări, nu au fost făcute de către obștea Muntele Runcu, ci de unul din agenții economici, drept pentru care am contestat amenda aplicată, în instanță. Știm care este agentul economic, în cazul în care nu câștigăm în instanță, oricum agentul economic a recunoscut efectuarea derocărilor”.

Am zis la început că ne bucurăm și ne simțim importanți când cineva a fost pedepsit cu o amendă. Ni se pare că s-a făcut lumină, că s-a făcut dreptate și că ”incidentul” nu se va mai repeta. Sunt curioasă: cât timp va trece până a următoarea amendă? Sau, ca să fim mai realistă: câte zile?

Citește și: Gabriela Firea și Bucureștiul modernizat

#News