O avarie majoră la o conductă de gaze s-a produs, marţi, în municipiul Râmnicu Vâlcea, fiind pierderi însemnate de gaze. Pompierii au luat măsuri pentru siguranţa populaţiei, potrivit stiripesurse.ro.
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, cu puţin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, ca urmare a avarierii unei conducte de gaze, în municipiul Râmnicu Vâlcea, în zona Pieţei Centrale.
„La locul evenimentului s-au deplasat de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială CBRN”, a transmis, marţi, ISU Vâlcea. Forţele ISU ajunse la faţa locului au constatat că sunt pierderi însemnate de gaze din conducta avariată, fiind anunţat de urgenţă Distrigaz şi SVSU Vâlcea. ”Echipajele operative au balizat zona şi au realizat un perimetru de siguranţă, după care s-au luat toate măsurile necesare pentru protecţia populaţiei din zona respectivă”, a mai transmis sursa citată.