ANM, prognoza meteo de Crăciun și Revelion

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Potrivit meteorologilor vremea se va încălzi în următoarea perioadă. Florinela Georgescu, director Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a declarat cum va fi vremea de Crăciun și Revelion, dar și în primele zile din ianuarie 2025, potrivit digi24.ro.

Potrivit estimărilor făcute, temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă, în majoritatea regiunilor.

“Pentru ziua de Ajun și de Crăciun (24 și 25 decembrie) putem vorbi despre temperaturi în apropierea normelor, chiar și ușor peste norma din această perioadă a anului în care ne aflăm, în mare parte a țării, Asta înseamnă că este posibil ca temperaturile minime de pe parcursul nopților să fie situate între -2 grade C și +4 grade C, față de normalul perioadei, care ar fi trebuit să pornească de la -10 grade C, respectiv să fie temperaturi sub 0 grade. Temperaturile de pe parcursul zilelor de sărbători vor fi situate între 2 grade C și 10 grade Celsius, cu mențiunea că, în unele zile, în anumite regiuni, chiar se vor depăși aceste estimări.

Probabilitatea ca temperaturile să fie mai ridicate de 10 grade Celsius există în regiunile sudice.

Aceste valori menționate sunt, aproximativ, cu 6 grade mai ridicate față de temperaturile normale pentru data din calendar la care ne aflăm. Doar în zona montană înaltă ar mai putea exista episode cu ninsoare, mai exact să se mai depună strat de zăpadă suplimentar, față de cel existent acum. Nu există, momentan, cel puțin până spre sfârșitul anului, atenționări cu privire la un episod cu vreme mai severă, în afară de posibilele intensificări ale vântului, așa cum sunt și în această perioadă. Nu avem nicio atenționare cu privire la precipitații abundente, care să genereze probleme, dar nici al unui episod cu temperaturi scăzute ori foarte ridicate”, a declarat Florinela Georgescu, director ANM.

De Revelion, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acea perioadă în regiunile sudice și estice, în rest fiind în general, apropiate de cele normale.

„Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, cu posibilitatea unui ușor exces în extremitatea de sud a teritoriului”, a mai precizat Florinela Georgescu.

Pentru prima săptămână din luna ianuarie 2025, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

În ceea ce privește cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă, acestea vor fi apropiate de cele normale, în toate regiunile. Recomandarea mea este ca oamenii să verifice și informarea nivometeorologică pentru sfârșitul de an. Stratul de zăpadă depus la munte, în condiții de variație importantă a temperaturii, și în condițiile vântului puternic pe care l-am avut în această perioadă, mențin pericolul de apariție al avalanșei”, conchide directorul ANM.