Ninsoare
Ninsoare sursa foto pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de tipul cod portocaliu și cod galben de vreme rea. Până miercuri dimineață vor fi ninsori, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării. Codul portocaliu va intra în vigoare luni, la ora 20.00, și va fi valabil până miercuri, la ora 10.00, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit avertizării este vorba despre „ninsoare abundentă, depunere de strat și viscol puternic la altitudini de peste 1700 m în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali”.

În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge abundent și se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 30…50 l/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90…110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 50 m, avertizează meteorologii. O altă avertizare cod galben de ninsori va fi valabilă în același de luni la ora 20.00 până miercuri la 10.00. „În cea mai mare parte a zonei montane, la altitudini între 800 și 1700 m, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă local consistent.

Cantitățile de apă acumulate vor fi de 20…25 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60…80 km/h, va fi viscol, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 100 m”, a anunțat ANM.

În județul Timiș și zona joasă a județului Caraș-Severin va ninge temporar viscolit (rafale de 40…50 km/h). Marți, de la ora 5.00, până miercuri la ora 10.00 va fi în vigoare o altă avertizare de tipul cod galben de precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie. Sunt vizate Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei. În Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie.

Cantitățile de apă acumulate vor fi de 25…50 l/mp și izolat vor depăși 60 l/mp. În restul Munteniei, în Dobrogea și sudul Moldovei va ploua moderat cantitativ (10…20 l/mp). În vestul, centrul și nordul țării vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), iar în special în zona subcarpatică a Moldovei se va depune polei, a precizat ANM.