În perioada actuală, marcată de o intensificare a virozelor, gripelor și răcelilor, medicii sunt în alertă. Ei atrag atenția asupra unor simptome care nu trebuie ignorate. În mod special, tusea convulsivă care durează mai mult de trei săptămâni ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru populație, potrivit ziare.com.
Persoanele afectate sunt sfătuite să se adreseze unui medic pentru un consult de specialitate.
Tusea convulsivă sau măgărească, care în acest sezon a înregistrat o creștere alarmantă. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), în luna decembrie s-au raportat peste 200 de cazuri și un deces. Comparativ cu anul precedent, în 2024 au fost înregistrate 2.862 de cazuri de tuse convulsivă, dintre care cinci s-au soldat cu decese în județele București, Iași, Brașov, Alba și Suceava. Specialiștii în boli infecțioase subliniază că tusea persistentă, ce depășește durata obișnuită a unei răceli, poate indica o suprainfecție sau chiar o infecție provocată de mai multe virusuri în același timp.
Este important de știut că bolile virale în această perioadă sunt cauzate de diverse tipuri de virusuri
Printre cele mai frecvente la copii se numără virusurile gripale și paragripale, VSR (virusul sincitial respirator), rhinovirusurile, coronavirusurile de diverse tipuri și HMPV, un virus apărut recent în China. În general, aceste infecții virale nu ar trebui să dureze mai mult de o săptămână și se pot vindeca fără a fi necesară administrarea de antibiotice, în cazul unui copil sănătos, fără probleme cronice de sănătate. Medicii avertizează că automedicația în cazul bolilor virale este de multe ori o alegere greșită, antibioticele trebuind prescrise doar atunci când există dovezi clare ale unei complicații bacteriene.
Ministerul Sănătății a raportat o scădere semnificativă a consumului de antibiotice în ultimul an, cu 10,2%, datorită măsurilor de restricționare a eliberării acestora.
În prezent, antibioticele se eliberează doar în cazuri de urgență și doar pe baza unei prescripții medicale, având în vedere că România se confruntă cu cea mai mare rezistență la antibiotice din Europa, după Bulgaria. Pentru a proteja copiii de infecțiile respiratorii, medicii recomandă să nu fie repuși în colectivități imediat după ce s-au vindecat. Acest lucru deoarece riscă să se îmbolnăvească din nou, în special în condițiile unei imunități slăbite după boală. Medicii recomandă vigilență și prevenire, în special în cazul celor mici, pentru a evita complicațiile grave ale bolilor virale și ale tusei persistente.