Poliţiştii din Lugoj au deschis dosar penal pe numele unui bărbat de 22 de ani, pentru viol, care este căutat de organele de anchetă, după ce, miercuri seara, o minoră de 14 ani a născut la domiciliul ei din municipiu, potrivit g4media.ro.
Poliţiştii municipiului Lugoj, au fost sesizaţi, miercuri seara, că o minoră în vârstă de 14 ani, ar fi născut la domiciliu un copil, fiind ulterior transportată la spital.
„Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la Spitalul Municipal Lugoj, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Din verificările efectuate a rezultat că minora ar fi întreţinut raporturi sexuale consimţite în vara anului 2024, cu un tânăr în vârstă de 22 de ani”, arată, joi, o informare de presă a Poliţiei Timiş. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii municipiului Lugoj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, pentru viol asupra unui minor, în vederea depistării autorului şi luării măsurilor legale care se impun.
Punerea în mişcare a acţiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.