Se strâng miliarde de euro pentru un vaccin, pentru a ajuta, pentru cei afectați și pentru viitor. ”Global Goal: Unite for Our Future” reprezintă un eveniment care ne ajută să nu ne pierdem speranța. Este vorba de muzică și de un ”tratament” atipic. L-aș numi un vaccin prin muzică.
Totul s-a desfășurat on-line și, da, a fost demonstrat încă o dată că solidaritatea există. În ciuda distanțării sociale, putem fi aproape unul de altul, putem dona și putem fi schimbarea pe care lumea o așteaptă.
Von der Leyen a declarat că o provocare precum pandemia poate fi abordată ”doar dacă lumea se uneşte”, subliniind că investiţiile în vaccinuri sunt necesare ”la o scară şi viteză fără precedent”.
Muzicieni şi actori au luat parte la concertul online care a avut, de asemenea, scopul de a strânge fonduri pentru a ajuta lumea să combată pandemia cu vaccinuri şi medicamente.
Acest eveniment a fost găzduit de actorul Dwayne Johnson şi între cei care au cântat s-au numărat Shakira, Justin Bieber şi Miley Cyrus. Au fost prezenţi şi unii ca Hugh Jackman, Chris Rock, Charlize Theron şi David Beckham.
Uniunea Europeană este ”pe deplin angajată să asigure acces egal la un vaccin cu un preţ rezonabil, cât de curând posibil, pentru toţi cei care au nevoie”, a adăugat Ursula Von der Leyen.
S-au strâns miliarde de euro și se vor mai strânge. Schimbarea poate începe simplu. Prin muzică, prin susținere și prin implicare. Printr-o implicare a fiecăruia dintre noi și prin înțelegerea faptului că anul 2020 a fost și continuă să fie o luptă. Sună paradoxal: luptăm separați. Și, totuși, luptăm împreună. Și anul acesta am învățat să luptăm și virtual.
Citește și: Declic: ”Țară, țară, vrem laptopuri pentru școala on-line!”