Șoferii de pe autobuzele, tramvaiele și troleibuzele din București sunt obligați, începând cu prima zi a lunii iulie, să poarte uniforme. Conducerea STB a anunțat că șoferii care nu au uniforma, începând cu 1 iunie, nu vor ieși pe traseu. Așadar, șoferii vor purta în mod obligatoriu pantalon și cămașă cu mânecă lungă sau mânecă scurtă și, opțional, cravată ori eșarfă și sacou, atunci când temperaturile permit acest lucru.

Purtarea uniformei face parte dintr-un program mai amplu al Primăriei Capitalei şi al noii conduceri a societăţii de transport public, prin care este vizată creşterea calităţii serviciilor oferite. De altfel, au fost mai multe sesizari de la călători către municipalitate referitoare la modul mai puțin protocolar în care se prezentau la serviciu o parte a șoferilor, în șlapi, maiou și pantaloni scurți.

„Această măsură este parte din eforturile noastre de transformare a fostei regii într-o companie eficientă și mai apropiată de public. Ne dorim, mai ales, schimbarea mentalității pe un trend nou, proactiv, al unora dintre angajați care au rămas tributari vechilor obiceiuri. Am luat această decizie ca urmare a multor reclamații, anumiți conducători și manipulanți de vehicule nu erau îmbrăcați adecvat, veneau cu șlapi, pantaloni scurți, maiou.

Începând cu 1 iulie lucrurile au intrat într-o normalitate de care STB avea nevoie, cine nu are uniformă nu intră pe traseu. Dar foarte mulți șoferi sunt mândri de această investiție. De încălţat, se poate încălţa fiecare cu ce doreşte, dar presupun că nu o să poarte nimeni şlapi la costum. Amenzi nu vor fi pentru cei care nu vor să poarte uniformele, dar nu le va conveni din punct de vedere financiar să nu intre pe traseu”, a declarat directorul STB, Alexandru Hazem Kansou.

STB SA, prin Primăria Capitalei, a comandat 14.700 de costume, pentru bărbați și pentru femei, 19.600 de cămăși cu mânecă scurtă și cu mânecă lungă și 4.900 de cravate și eșarfe. Uniformele au costat 3,7 milioane lei, iar majoritatea au fost deja distribuite şoferilor.

Citește și: Transformăm autobuzele, pentru a combate poluarea

HashtagNews.ro