Senat Vot

Dacă este să-l întrebi pe Robert Cazanciuc, Senatul este această instituție parlamentară care, de felul ei, nu prea greșește atunci când ia o decizie. Mai mult decât atât, vorbim despre o datorie îndeplinită cu succes, în legiferarea proiectelor benefice românilor. Mă întreb, oare, pe români i-a întrebat cineva dacă sunt de acord cu afirmația liderului interimar al Senatului, Robert Cazanciuc?

Cazanciuc: „s-a achitat cu onoare”

„Am încheiat sesiunea ordinară, obişnuită să spunem, dar ea a fost aproape neobişnuită, pentru că niciodată nu s-a întâmplat, după ’89, o asemenea situaţie deosebit de gravă din toate punctele de vedere – sănătate, social, economic. Au fost provocări şi pentru Senat. Am început destul de tumultuos această sesiune parlamentară, cu o moţiune de cenzură, cu un premier desemnat care a vrut să conducă un Guvern, dar în ultima clipă a fugit din faţa Parlamentului şi a lăsat pe altcineva, cu un decret pentru instituirea stării de urgenţă care a suscitat foarte multe discuţii din punct de vedere al drepturilor fundamentale care pot fi restrânse prin alt act în afară de lege. (…) A fost o sesiune consistentă, cu foarte multe provocări şi cred că Senatul s-a achitat cu onoare faşă de datoria pe care o are faţă de poporul român – de a face legi astfel încât oamenii să aibă o viaţă mai bună”, a declarat, pentru AGERPRES, Robert Cazanciuc.

De asemenea, Cazaciuc a mai declarat: „Cred că oamenii au simţit că Parlamentul, în această perioadă, a fost aliatul poporului. A fost o bătălie pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Am încercat să găsim un echilibru între nevoia de a proteja sănătatea populaţiei şi nevoia de a păstra în acelaşi timp drepturile fundamentale, pentru că mulţi dintre semenii noştri au murit în ’89 pentru a avea libertatea de exprimare, libertatea de mişcare”, a conchis acesta.

Citește și:

#News