Victor Ponta a fost, la un moment dat, prim-ministru. Și ce-a făcut acesta cât a fost prim-ministru? În primul rând, a fost demis. Și nu oricum: ci în urma unor proteste de stradă generate de scâteia (și la propriu, dar și la figurat) care s-a numit Colectiv. Cu toate că unii spun c-ar fi picat atunci nevinovat, înțelepciunea românească ne spune că peștele de la cap se împute.

Odată cu relansarea planului economic al celor de la PNL, Ponta are și el, ca oricare alt opozant, propriile lui păreri. Ba mai mult decât atât, pare să aibă și soluții. Dacă, printr-o minune, Ponta s-ar trezi acum din nou pe scaunul ocupat momentan de Ludovic Orban, acesta ar face o reformă firscală, ca mai apoi să facă și una administrativă.

Ponta se laudă cum, în 2012, a preluat România „din criză”

„Orice plan economic de relansare economica are sanse de reusita doar daca include 2 reforme radicale:

1. Reforma fiscala – impozit progresiv pe capitaluri internationale, tranzactii financiar bancare si proprietati de lux in paralel cu scaderea taxarii muncii si stimularea NATIONALISMULUI ECONOMIC

2. Reforma administrativa – reducerea numarului de judete de la 41 la 15 / a numarului de unitati administrativ teritoriale de la 3200 la 1000 / a numarului de autoritati, agentii, directii si departamente

In 2012 am preluat Romania din Criza si am facut ceea ce a fost necesar = Romania a avut 7 ani de crestere si dezvoltare economica si sociala! In 2021 va fi mai rau decat in 2010 – si riscam sa trecem 7 ani de scadere economica, subdezvoltare, suferinte si nevoi pentru romanii obisnuiti!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Mai mult decât atât, tot potrivit lui Victor Ponta, peste România se anunță mare-potop-mare. Asta dacă nu facem ceva, desigur! Facem, dar ce?

Citește și: Tăriceanu nu vede relansare economică, ci campanie electorală

#News