Desigur, imparțialitatea presei este și a fost mereu utopie. Încercăm să fim echidistanți însă, cum și noi suntem oameni, nu reușim de fiecare dată asta. Chiar și-așa, cei mai mulți dintre jurnaliști încearcă să mențină un nivel de bun simț atunci când discutăm despre simpatiile politice. Nu și Anca Alexandrescu, fost consilier al Vioricăi Dăncilă, actual realizator de tv la Realitatea Plus.
Ascultând-o pe Anca Alexandrescu cum se fâstâcește ca o adolescentă plină de hormoni zgubilitici, ai fi putut să juri că, cel puțin la un moment dat, ar fi nutrit o serie de sentimente neciviincioase pentru Liviu Dragnea. Altfel nu-mi explic atitudinea total neprofesionistă afișată în, de-acum, celebrul interviu de la Rahova. Pot să recunosc fără nicio remușcare că este pentru prima dată când Dragnea pare cea mai puțin antipatică persoană dintr-un interviu. Și-asta nu dovedește lucruri prea bune despre domnița Alexandrescu.
Printre multe altele, cei doi porumbei au discutat, de asemenea, despre Tudorel Toader, cel care s-a aflat în miezul legilor justiției, cu toate că acum „se jură că nu fură” – vorba poeziei.
„Sâmbătă seara, după emisiunea pe are am avut-o, am primit mesaj de la Tudorel Toader. Nu am spus chestia asta până acum, vă spun dumneavoastră, a spus că s-a simțit presat, dar nu era presat și când a făcut vacanța cu dumneavoastră cu familia la Neptun? În momentul în care accepți un asemenea lucru și petreci cu familia, cu toată lumea, se presupune că nu există o relație de presiune între cei doi oameni. Și mi-a dat mesaj în care mi-a spus: Anca, tu știi foarte bine că și acolo discuțiile au fost despre amnistie și grațiere. Adică, nu despre lucrurile fundamentale care trebuiau rezolvate la Guvern sau despre programul de guvernare și că dumneavoastră îl țineați până la 3 dimineața cu astfel de discuții, unde venise cu familia, și a stat mai mult de o săptămână cu dumneavoastră”, a povestit Anca Alexandrescu, realizator Realitatea PLUS.
Citește și: Dragnea atacă, Viorica se apără, Banciu trage linie