PSD

În opinia celor de la PSD, pe la PNL s-ar cam fi găsit mită. Și nu orice fel de mită, ci pande-mită, după cum chiar social democrații se exprimă în ultima lor postare de pe Facebook. Tot potrivit acestora, discutăm despre afaceri ilegale în care chiar cei mai importanți oameni ai țării ar fi implicați – spune PSD.

„Tunurile liberale cu măști de protecție încep să explodeze public. În România lui Iohannis și Orban, PANDEMIA s-a transformat în PANDE-MITĂ!

Afaceriștii folosiți pe post de paravan se simt încolțiți și ajung să pronunțe nume. Iohannis, Orban și alți lideri liberali apar tot mai des în spatele afacerilor de sute de milioane, cu măști aduse din Turcia. Odios este că au jefuit bugetul țării cumpărând măști proaste, care nu-i protejează pe români. Și-au îmbogățit firmele de partid, dar combinezoanele n-au ajuns la medicii din linia întâi, ci zac în depozite. Au promis măști celor nevoiași, au risipit zeci de milioane de euro și nu le-au dat încă nimic!

L-am chemat pe Orban în Parlament să răspundă despre scandalul Unifram și îi vom aduce pe toți cei implicați în fața comisiei parlamentare de anchetă. E momentul să plătească pentru asta!”, se arată pe pagina de Facebook a PSD.

Ca o concluzie scurtă, afaceri, promisiuni neîndeplinite și mult chin pentru populație, vorbind îndeosebi despre medici, însă și despre categoriile defavorizate. Cam asta e ceea ce doresc social democrații să spună.

Citește și: Laud-o, gură, pe Viorica! Că dacă tu nu, atunci cine?

#News