Sunt atestate documentar de acum 140 de ani și s-au format în locurile unde au fost mari exploatări de sare, între anii 1568 – 1900. Au apărut izvoare și ape de torenți, iar natura s-a lăsat în voia acestor ape, care s-au transformat în băi minerale.
Băile de la Telega, din Județul Prahova, aveau o concentrație de sare foarte mare, era considerat al 5-lea lac din lume, cu o astfel de valoare salină. Aici se mai găseau ioni de magneziu, de calciu, de potasiu, toate foarte bune în tratarea afecțiunilor respiratorii, reumatologice, post traumatice, post intervenții neurochirurgicale, post intervenții ortopedice.
Era un lac cu o temperature medie de 30 de grade Celsius, unic în Europa, cu un conținut bogat în minerale, cloruri de potasiu, amoniu, calciu, sulfați și iod – toate acestea fiind bune în patologia reumatismală, în terapia de masaj, în kinetoterapie sau hidrogimnastică. Oamenii veneau la Telega să-și trateze problemele respiratorii, să-și îmbunătățească aparatul locomotor și reumatismul degenerativ. Turiștii veneau aici ca să scape și de stres – stăteau pe luciul apei și pluteau, pentru că sarea îi ținea la suprafață, era o senzație unică, iar aerul din împrejurimi era puternic ionizat.
Din păcate, această oază de sănătate, cunoscută în toată Europa, a stârnit invidii peste măsură. În 2017, a venit Oficiul de Protecție a consumatorilor Prahova și a închis stațiunea, motivând că podețele erau nesigure, că unele zone de acces în apă erau prea abrupte, că turiștii, în general, erau în pericol. Nimic mai neadevărat, mai ales că cei prezenți se simțeau foarte bine și în apă, și în sălile de masaj, și la masa, și în camerele hotelului.
Ne-am hotărât să începem o anchetă în acest sens și sperăm ca, în câteva zile, să aflăm adevăratele motive pentru care oficialitățile prahovene au vrut să închidă Băile minerale de la Telega.