Ai putea spune că Adrian Năstase este un om destul de trecut prin viață. A prins și post de prim-ministru, a prins și post de pușcăriaș, a prins de toate. Tocmai din acest motiv, atunci când acesta are o părere, am face bine să-l ascultăm?! Sau putem să nu! Cert este că, parțial, Adrian Năstase ar putea avea dreptate. Cel puțin atunci când ne poveștește despre deputații-șaormari, cei din PSD, pe care-i acuză subtil de grobianism.
În ceea ce-i privește pe liberali, același Năstase este de părere că starea de alertă este doar o altă diversiune electorală, menită să le aducă scorurile pe care aceștia și le doresc.
„A inceput pre-campania electorală. Este important cine construieste agenda media si cu ce teme. Guvernul Orban se atasează tot mai mult de coronavirus, pe care il doreste impachetat in continuare in diverse „stări” (de urgentă, de alertă, etc) pentru a controla agenda zilei si „carantinarea” opozitiei.
Scandalul măstilor de protectie – de proastă calitate dar scumpe – a perturbat oarecum această strategie. Pare că a fost un act de coruptie necesar si util pentru tară.
Totusi, pentru a acoperi micul zumzet mediatic declansat de această operatiune „specială”, a fost declansat, prin mai multe site-uri de stiri si televiziuni, „mega-scandalul” celor doi deputati PSD bonomi (grasuti si cu chelie) care au cotropit, in miez de noapte, fără măsti, o saormerie. Acolo, vajnicii apărători ai ministrului PNL de la interne au intervenit operativ si i-au amendat. In apel, cei doi deputati au mai primit cate o amendă. La stiri, filmuletul respectiv bate imaginile cu inundatii sau căderea guvernului din Franta. De două zile, PSD se ocupă să explice că cei doi nu au avut mandat de la partid pentru a merge să consume saorma in Centrul (istoric) vechi al Capitalei.
In locul lor, as fi anuntat, sec, imediat, că după alegerile parlamentare cei doi vor avea mai mult timp să meargă noaptea la saormerie si să se certe Mustafa.
Iar apoi as fi revenit la temele economice si sociale critice ale acestei perioade.”, scrie Adrian Năstase, pe blog.
Citește și: PSD votează legea carantinării, cu câteva corecturi