Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a reiterat în cadrul reuniunii Biroului Permanent Național al partidului, faptul că social-democrații vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, dar că acest lucru nu va fi făcut decât după ce starea de alertă va fi ridicată și a mai menționat că PSD este interesat să intre la guvernare doar în urma unei runde de alegeri parlamentare.
„S-a reconfirmat decizia de a depune moțiune de cenzură. Singurul lucru care rămâne de stabilit este momentul depunerii, funcție de cum vede Guvernul pe mai departe starea de alertă. A fost o decizie încă de la început a Partidului Social Democrat de a nu perturba măsurile necesare în perioada pandemiei, printr-o moţiune de cenzură. O decizie va fi luată privind depunerea ei, după data de 17 iulie. Este evident că vom depune o moțiune de cenzură”, a confirmat și purtătorul de cuvânt, Lucian Romaşcanu, la finalul reuniunii BPN al PSD de miercuri.
În cadrul Biroului Permanent s-a mai decis ca, Congresul PSD să fie organizat imediat după încetarea stării de alertă. Romașcanu a explicat că social-democrații nu vor să facă adunări publice în starea de alertă, iar varianta organizării congresului online nu a fost agreată de membri PSD care, însă, au fost de acord că este necesar ca până la alegerile locale să existe o echipă de conducere a PSD.
„Solicitările tuturor colegilor au fost spre un Congres care să se desfăşoare fizic, nu online, pentru a da posibilitatea tuturor participanţilor să se exprime, să existe un vot corect şi aşa mai departe, lucru susţinut de conducerea interimară a partidului. Există două restricţii, prima restricţie este să nu fie stare de alertă, a doua limitare este să avem o conducere definitivă până în alegeri.
Într-o formă sau alta, va trebui să împăcăm aceste limitări şi să avem, totuşi, un Congres care să stabilească conducerea partidului. Dacă nu se va putea sub nicio formă face un Congres cu prezenţă fizică, atunci vom vedea ce putem face, dar trebuie să existe o echipă de conducere până la alegeri”, a mai spus Lucian Romaşcanu.