Ion Cristoiu a declarat în repetate rânduri că nu e de acord nici cu starea de urgență, nici cu carantinarea. Nu e o surpriză. Și iată că, în lumina opoziției lui Emil Boc vis-a-vis de decizia CCR de a „tranșa” ideea de carantinare, Cristoiu a găsit un nou prilej de a se opune.
Potrivit lui Ion Cristoiu, Emil Boc ar fi trebuit să se abțină de la comentarii, având în vedere că e profesor de drept constituțional.
„Aşteptînd să-mi vină rîndul, l-am putut asculta pe Emil Boc, primarul Clujului, invitat să justifice iniţiativa sa privind descentralizarea măsurilor împotriva Pandemiei. Nitam-nisam, fără să fi fost întrebat despre asta, Emil Boc s-a lansat într-un atac cu spume împotriva deciziei CCR prin care s-au declarat neconstituţionale internarea şi carantinarea prin simplu Ordin de ministru. De repetat că instituţia, linguşită atît pe plan intern, cît şi pe plan extern, pe vremea Suspendării lui Traian Băsescu drept Forul suprem al democraţiei din România, n-a contestat măsura internării şi carantinării. A semnalat că asumarea măsurii, printre cele de limitare a drepturilor civile, trebuie impusă prin Lege. Aici Legea fundamentală nici nu clipeşte. Potrivit articolului 53, De ce impune Constituţia asta? Pentru că democraţia are drept principală preocupare eliminarea oricărui prilej de încălcare a drepturilor omului după cum îi trece prin cap unui dictator. Ar fi fost de aşteptat ca Guvernul PNL, format de un partid care a fost ani întregi principalul luptător pentru respectarea drepturilor civile, să zică OK, am înţeles! vom proceda la alcătuirea unei legi aşa cum a cerut CCR. Asta deoarece şi mahmur să fii înainte de asfinţit, dacă ştii ceva carte, chiar şi cîtă îţi oferă o Universitatea particulară, admiţi că CCR şi să fi vrut, tot n-ar fi putut pronunţa o altfel de decizie, aşa cum Avocatul Poporului şi în vacanţă să fi fost, n-ar fi putut să nu sesizeze neconstituţionalitatea măsurilor decise doar de ministru:
Constituţia cere clar, cu litere de-o şchioapă, măsuri impuse prin Lege. Liderii PNL, presa miluită de guvern, U.M. ale Diviziei Presă s-au năpustit asupra CCR şi asupra Avocatului Poporului.
În intervenţia sa, Emil Boc a criticat violent decizia CCR invocînd şi reacţia internaţională împotriva CCR. Emil Boc e vîrît pînă-n gît în Afacerea Ayahuasca. Vanessa Youness, iniţiatoarea Afacerii, a beneficiat de sprijinul premierului Emil Boc. Ştiindu-i loialitatea de soţ, nu cred că favorurile primite în schimb au fost altele decît cele materiale. Cum e însă primar al PNL, DIICOT l-a convocat doar ca martor. Am crezut o clipă că invocarea e urmarea directă a unui tratament cu droguri, masaj şi tămîie. Pentru că aşa-zisa reacţie internaţională e un articol semnat de Mirel Bran, soţul Tatianei Bran, consiliera de presă a lui Klaus Iohannis din primul mandat, în Le Monde, plin de clişeele propagandei PNL-iste în chestiunea deciziei CCR. Dincolo de faptul că articolul e o căcărează comandată de pe plaiuri româneşti, emisă de un românaş de-al nostru, şi, dacă ar fi fost semnat de Jean Paul Sartre, tot n-ar fi putut fi identificat drept reacţie internaţională. Tot sub semnul atacului la adresa CCR, Emil Boc a declarat că decizia e aberantă, deoarece una dintre judecătoare (singura de altfel) a avut o opinie separată. La interviul de la cristoiuTv, Sorina Matei, luînd în discuţie părerea lui Emil Boc, a ţinut să ne reamintească faptul că primarul Clujului e profesor de Drept Constituţional. Şi un profesor de Drept Constituţional n-are cum să ştie că deciziile CCR se iau cu majoritate de voturi. Eu nu cred că prin nerozia asta Emil Boc a dovedit că e profesor de drept constituţional cum e curca privighetoare. Eu cred că Emil Boc a rostit-o pentru a-i fi pe plac lui Ludovic Orban.
Întreaga sa prestaţie a stat sub semnul grijii de a arăta că e soldat credincios al lui Ludovic Orban, cel care a ordonat activului PNL să atace decizia CCR.
Emil Boc nu e un oarecare în PNL. A fost premier al României. A fost preşedinte PDL înainte ca partidul să se topească în PNL. E primar de Cluj. Ascultîndu-l, m-am convins încă o dată că politicianul român e o abatere de la natură. Că Emil Boc se gudura pe lîngă Traian Băsescu, astfel că ajunsese să treacă drept unitate de măsură a slugărniciei, mai înţeleg. Traian Băsescu e Traian Băsescu. Dar să te guduri pe lîngă Ludovic Orban numai şi numai pentru că ţi-e şef pe linie de partid, să te faci de rîs ca profesor de Drept constituţional numai şi numai pentru a-ţi dovedi supuşenia, asta nu mai înţeleg.
Nimeni nu-l obliga pe Emil Boc să se înscrie în campania împotriva CCR ordonată de Ludovic Orban. Şi chiar dacă i s-ar fi cerut s-o facă, la ceea ce a fost şi ce este, îşi putea permite să refuze. Cu o condiţie: Să aibă coloană vertebrală şi nu rîmă pe post de coloană vertebrală. Înţelegeţi acum de ce e România Codaşa Europei? Pentru că are politicieni ca Emil Boc”, spune Ion Cristoiu pe blogul personal, cristoiublog.ro.
Citește și: Polițist sau Robocop? Vela anunță dotarea polițiștilor cu sisteme audio-video