Incidentul din fast-food nu rămâne nepedepsit. Că tot se plânge lumea că oamenii din poliție nu-și fac treaba. Iar dacă uniforma își face treaba, se face contestație mai ceva ca la Bacalaureat. Ministerul Afacerilor Interne nu doarme și a cumpărat 12.000 de dispozitive audio-video Motorola, tip bodycam militar, pentru poliţiştii din stradă.
Pe cai, dragi oșteni în uniforme. Dacă nu sunt cai, vom filma cu echipamentul din dotare. Și chiar sunt curioasă cât zgomot (pentru nimic) se va mai auzi. Și câți politicieni gurmanzi vor da bine în poză. Pardon, pe cameră.
Va fi ceva mai ușor, mai tehnologic, iar probele vor fi acolo. Vor primi astfel de dispozitive poliţiştii de la ordine publică, poliţia rutieră, poliţia de frontieră sau imigrări.
Sindicatul Europol a transmis că, în acest fel, ”nu va mai exista niciun dubiu cu privire la sancţiunile aplicate unor deputaţi, atunci când acestora li se va face poftă de o shaorma cu de toate”, făcând referire la scandalul recent între doi deputaţi PSD şi poliţişti.
Ministerul Afacerilor Interne a încheiat procedura de achiziţie pentru 12.000 de dispozitive audio-video Motorola, tip bodycam militar, similare celor folosite de poliţia britanică, iar proiectul pe care Sindicatul Europol l-a demarat în urmă cu 3 ani începe să prindă contur.
Astfel că poliţiştii de la ordine publică, poliţia rutieră, poliţia de frontieră sau imigrări vor fi dotaţi cu astfel de aparate pentru a se proteja de eventualele reclamaţii în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, a transmis joi Sindicatul Europol.
Dacă băiatul din poliție nu vede și veghează, o va face camera pentru el. Și atunci să vedem cine mai vine cu teancul de contestații, cine mai înjură și cine se mai face mic și nevinovat. Și cine mai calcă în fast-food fără mască.
”Dotarea poliţiştilor cu bodycamuri în anul 2017, de către organizaţia noastră, a venit ca o reacţie la faptul că de multe ori poliţiştii au fost intimidaţi sau descurajaţi să-şi facă datoria de plângerile unor cetăţeni influenţi sau a celor care utilizau diferite tertipuri şi depuneau plângeri penale împotriva poliţistului în mod nejustificat.
Dar şi pentru acei cetăţeni care susţineau că au întâmpinat un comportament neadecvat din partea poliţistului sau chiar au suferit vătămări când au fost duşi la sediul poliţiei sau alte situaţii în care era foarte greu să probezi afirmaţiile unei părţi sau a celeilalte.
Sperăm că în acest mod nu va mai exista niciun dubiu din partea opiniei publice cu privire la sancţiunile aplicate unor deputaţi, atunci când acestora li se va face poftă de o shaorma cu de toate sau când vor încerca să lovească poliţiştii după ce au ieşit din cluburile de noapte”, au mai transmis sindicaliştii.
Citește și: Polițist sau Robocop? Vela anunță dotarea polițiștilor cu sisteme audio-video