Nicusor Constantinescu

Cândva trăia pe picior mare și era supranumit „baronul”. Azi, Nicușor Constantinescu se mulțumește cu un pat într-o celulă și numără cum se adună anii de pușcărie. Curtea de Apel Constanța l-a condamnat, vineri, la 4 ani de închisoare cu executare pe fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, în dosarul privind achiziția unui elicopter care ulterior a fost preluat de SMURD și care s-a prăbușit în Lacul Siutghiol la data de 15 decembrie 2014.

Cele patru persoane aflate la bord, pilotul Petre Corneliu Cătuneanu, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu și asistenta medicală Gabriela Camelia Harton, au murit. În momentul producerii accidentului, elicopterul se întorcea dintr-o misiune aeromedicală, după ce transportase un pacient la Spitalul Județean Constanta. Decizia instanței este definitivă și se adaugă altor patru, și ele definitive și cu executare.

Palmaresul lui Nicușor Constantinescu în materie de condamnări definitive cu executare este unul impresionant. În iulie anul trecut a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la zece ani de închisoare într-un alt dosar în care era acuzat că a plătit 30 de milioane de lei din bugetul CJ Constanța pentru plantarea de perdele forestiere și pentru alte proiecte care nu s-au realizat niciodată.

Și la data acelei condamnări Constantinescu execută deja o pedeapsă de șapte ani și patru luni de închisoare după contopirea altor două condamnări definitive primite. Una de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal și o alta, de cinci ani din dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri (în acest dosar, Radu Mazăre fiind și el condamnat la 9 ani de închisoare cu executare).

Citește și: Fiind baron, telefoane dărâmam. Baronul Stănescu se enervează

HashtagNews.ro