PSD

Hai că nu putem să ne așteptăm să vedem numai parlamentari încruntați, gândiți și albiți înainte de vreme de grijile cele multe ale țării. Mai avem nevoie și de puțină poezie, doar revendicăm jumătate din Mihai Eminescu și întreaga lui operă. Un reprezentant al PSD, nu știm exact care dintre ei are înclinații artistice, tocmai începuse să scrie un catren când i-a sunat telefonul. „Boss, scrie și matale ceva pe feisbuc că avem verde de la CCR pe trei legi”. Acesta este un dialog imaginar și trebuie tratat ca atare!

Poate nu o fi sunat vreun telefon în sediul din Kiseleff, poate că vestea a venit pe fax (mai contează?), cert este că omului însărcinat cu administrarea paginii oficiale de Facebook chiar i–a ieșit o rimă, fie ea și naivă: „Nu pot ei bloca cât putem noi legifera!”, a titrat triumfător pe pagina partidului, poetul de ocazie.

În mesaj, reprezentantul PSD face referire la „trei legi bune pentru țară, inițiate de PSD şi atacate de PNL”, care au primit girul CCR. Conform mesajului amintit este vorba de o serie de măsuri ce ajută milioane de români și protejează bogățiile țării: „oprirea speculei cu teren agricol și consolidarea proprietății naționale, ca pământul țării să nu ajungă doar pe mâini străine”, „stabilirea valorii coșului minim de consum lunar pentru trai decent, astfel ca salariul minim să poată crește anual prin raportare la un indicator real” și „suspendarea înstrăinării pentru doi ani a firmelor de stat, pentru ca gașca PNL să nu poată vinde CEC și Eximbank, pe doi lei, în plină pandemie.

„Noi luptăm pentru un stat social just, liberalii sunt preocupaţi doar să-şi sporească propriile averi”, a mai transmis social-democrații.

Citește și: Protest în fața sediului PSD: oamenii le cer social democraților să voteze legea carantinării

HashtagNews.ro