Nu știu dacă e prima vizită, dar Galațiul e ospitalier din fire. Nelu Tătaru a decis să viziteze luni Spitalul Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei, din Galați. Ținând cont de numărul de persoane infectate aflate într-o singură instituție, eu mi-aș fi pus mâinile în cap. Sau, m-aș fi ferit de vizite. Dar, cumva, politicienii au o anumită imunitate. Observă, discută și (în anumite cazuri) iau și măsuri.
Ce se întâmplă în Galați? Avem Terapie Intensivă Mobilă, avem medici renumiți și mai avem și 95 de cadre medicale infectate. Adică, deja situația a devenit focar, dacă e să-i mențioaăm și pe cei 25 de pacienţi infectați. Cum s-au infectat, cine a adus virusul și care a fost pacientul zero, rămân doar întrebări. Pentru că vorbim de o Românie în care spitalele per se reprezintă un risc.
”Au fost anchete epidemiologice, dar nu văd la ele nici un final. Am solicitat Inspecţia Sanitară de Stat şi epidemiologi din Constanţa.
Va veni şi inspecţia sanitară de la minister, precum şi Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a evalua ce s-a întâmplat în acest spital. Urmează o evaluare la fiecare secţie, vom face dezinfecţii şi vom transfera pacienţii.
Au venit epidemiologi de la Constanţa deoarece în Galaţi există doar un medic epidemiolog care mai are trei contracte de colaborare”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, în timpul vizitei la Galaţi.
Spitalul nu stă pe roze, Galațiul nu stă pe roze și nici vreun viitor prea roz nu se vede. 10 cadre medicale au aflat, în ultimele 24 de ore, că sunt infectate cu noul coronavirus. Concluzia? Numărul total depășește 100.
Nu aș vrea să discut și decesele sau inconștiența care a dus la decese. Între timp, Galațiul se plimbă pe Faleza Dunării, relaxat. Cei care gândesc au grijă și se plimbă singuri. Iar cei care au decis că nu există un pericol, nu sunt deranjați de vizita lui Tătaru. Sau, cel mai probabil, nici nu știu cine este Tătaru și de ce ne vizitează.
Citește și: Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile!