Mare nemulțumire, mare în PSD. Niculae Bădălău încă nu-i de acord cu legea carantinării, descriind-o ca fiind pură dictatură, menită să încalce drepturile și libertățile individului. Chiar și-așa, după cum bine știm, legea carantinării a trecut ieri de Senat, urmând să fie promulgată de președintele țării, Klaus Iohannis, ca mai apoi să intre în vigoare de săptămâna viitoare.
„Aşa cum ne-am obişnuit, PNL a scris o lege extrem de proastă referitor la carantinare, o lege care a trebuit dezbătută atât la Camera Deputaţilor unde au fost aduse modificări, cât şi la Senat unde şi eu am avut amendamente cu privire la respectarea libertăţii cetăţenilor. Parlamentul trebuie să apere drepturile şi libertăţile cetăţenilor, indiferent că e vorba de o boală sau că e altă nenorocire. În primul rând trebuie apărate drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Nu putem face dintr-un stat, într-o anumită perioadă, o dictatură în care să lipsim oamenii de libertate, de drepturi. Asta nu e democraţie şi trebuie să o apărăm cu orice preţ. Sănătatea oamenilor trebuie protejată, dar nu încarcerându-i, nu luându-le drepturile, nu luându-le dreptul de a vorbi, dreptul la libertate, la mişcare, la familie până la urmă”, spune social democratul Niculae Bădălău.
În același context, Niculae Bădălău mai afirmă că această lege este făcută pentru a „subjuga oamenii şi a-i închide din nou în case ca în puşcării”.
Și tot el, Bădălău, este, de asemenea de părere că nici economia n-are cum s-o ducă prea bine de acum încolo afirmând că: „în momentul acesta, România se află într-un colaps economic, avem totul oprit şi din ce în ce vom trăi mai greu”, declară Niculae Bădălău.
Citește și: Fenechiu acuză PSD c-ar fi „stricat” legea carantinării