Adina Vălean, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European ne asigură că Uniunea nu ne-a uitat.
E adevărat că nu ne ridicăm la standardele europene. Și, la fel de adevărat, este că mulți români fug de Europa mai ceva ca necuratul de tămâie. Că ar prefera partea mai estică a hărții. Cei ce gândesc câtuși de puțin vor ”o țară ca afară”. Realizabilă peste noapte, dacă s-ar putea.
Și totuși: Comisia Europeană a anunţat că va sprijini redresarea economică în toate statele membre. Asta înseamnă cam 2,2 miliarde euro investite în 140 de proiecte-cheie de transport. Ce primește România? Ceva ce ar fi trebuit făcut de zeci de ani: modernizarea mai multor linii de cale ferată.
”Contribuţia UE în cuantum de 2,2 miliarde euro la această infrastructură de transport esenţială va contribui la impulsionarea redresării; ne aşteptăm ca această contribuţie să genereze investiţii în valoare de 5 miliarde euro.
Investim în diferite tipuri de proiecte, cum ar fi transportul pe căi navigabile interioare, conexiunile multimodale, combustibilii alternativi sau infrastructura feroviară de mari dimensiuni”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.
Mă bucur că anul 2020 face ceva și pentru mine. Că tot mă plângeam de trenuri, căi ferate și faptul că se circulă ca la 1900 toamna. Am făcut 16 ore până la Cluj. Ani de zile. Am avut întârzieri care pot rivaliza cu cele mai plictisitoare ore de Educație Civică. Am auzit de vagoane care au luat foc, am văzut deraieri și incidente care ar fi putut fi soluționate cu puțina investiție în CFR. Și am văzut și multă mizerie, toalete infecte și produse sanitare furate și dosite în bagaje. Am văzut angajați CFR umiliți de călători blazați.
Revin: e ceva nou și în anul 2020, în afară de virus. Măcar să avem siguranță, dacă tot pierdem timpul cu trenul. Și curățenie.
Citește și: La pas pe prima stradă smart din România (Galerie foto)