Pe lângă alte capitole la care România stă deosebit de prost, reciclarea e o idee care amuză pe mulți. Că așa e românul când vede un exemplu pozitiv: se amuză. Persiflează. Se simte superior. Sau, mai e varianta de român care bate din palme ca foca atunci când vede un videoclip în care alții adună gunoaiele din păduri. Sau gunoaiele așezate strategic, lângă ghena goală. Le-am văzut cu toții. Cu toții ne-am plâns de ele. Alții au râs și-au aruncat, în continuare.
Mai nou, avem un proiect care, sper eu, va schimba puțin mentalitățile. Este vorba de un ”proiect de modificare a legislaţiei, astfel încât magazinele să perceapă o garanţie pentru ambalaje şi PET-uri, pentru a creşte cantităţile reciclate”. Asta a declarat, vineri, ministrul de resort, Costel Alexe, în cadrul unei dezbateri online pe această temă, transmite Agerpres.
”Lucrăm în acest moment la un proiect care să ne ajute pe noi toţi ca ţară şi pe toţi cei care sunt implicaţi în această industrie, autorităţile locale de asemenea, la un proiect care să transforme România din ţara gropilor de gunoi în ţara reciclării, pentru că astăzi aruncăm cantităţi impresionate de materiale reciclabile la groapa de gunoi, care în mod normal ar trebui să fie depozite ecologice de deşeuri”, a spus Alexe.
”Vrem ca fiecare dintre noi să-şi poată duce ambalajele goale exact din locul de unde au fost cumpărate, în supermarketuri sau alte spaţii special amenajate pentru acest lucru. De exemplu, atunci când vă cumpăraţi o sticlă de băuturi răcoritoare, acea sticlă să poate o garanţie simbolică pe care să o primească cetăţeanul român imediat ce a returnat ambalajul gol. Este mult mai simplu aşa”, a afirmat oficialul.
Ar fi simplu, dar pare utopic. Ar trebui să includem niște amenzi usturătoare. Și-ar trebui să se înceapă prin ceva educație. Simplă. De exemplu, cei șapte ani de acasă. Să învețe românul că reciclarea nu e o fiță. Nu e un moft și nu se traduce prin cerșit de atenție. E un exemplu mic pentru un viitor sigur. Și pentru un viitor curat.
”Trebuie menţionat foarte clar că România astăzi stă prost la reciclare nu pentru că nu ar avea capacităţi de reciclare, ci pentru că nu are cantităţile necesare care să îi permită să aibă o reciclare şi mai bună. Mulţi reciclatori serioşi – pentru că avem şi mulţi care nu fac cinste acestei misiuni – îşi importă cantităţi impresionante de PET sau alte materiale reciclabile din afara graniţei.
Suntem foarte hotărâţi la minister să implementăm cât mai repede acest sistem garanţie-depozit, pentru că este singura modalitate prin care putem ca aceste PET-uri, sticle şi celelalte ambalaje pe care le vedem peste tot, pe lacuri, prin păduri, pe marginea drumului, să fie reciclate.
Ne-am întâlnit deja cu producătorii, cu retailerii, cu colectorii, cu reciclatorii. Indiferent cât de mult îşi doresc aceştia implementarea unui sistem de garanţii şi returnare, o să-l facem şi am stabilit deja o întâlnire cu toţii, la aceeaşi masă, pentru a începe să lucrăm la legislaţie”, a declarat Alexe.
Stăm prost la capitolul reciclare, pentru că vrem să stăm prost la capitolul reciclare. Pentru că ne-am obișnuit să trăim în indolență, amânare și într-un confort pentru care vom plăti. Și vor plăti și generațiile viitoare. Și nu la bani mă refer.
Citește și: Semne bune Mircea Fechet are: vor fi plantate peste 2500 de păduri