O postare pe Facebook a Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea, în care aceasta făcea o radiografie a situației paturilor de la terapie intensivă destinate bolnavilor de COVID, din spitalele din București, a reușit să mobilizeze Guvernul, Departamentul pentru Situații de Urgență, respectiv Ministerul Sănătății. În mesajul său, Firea atrăgea atenția că din 45 de secţii ATI, câte există în Bucureşti, doar şase au fost alocate persoanelor cu această afecţiune.
Dacă vineri, secretarul de stat Raed Arafat spunea că nu mai sunt paturi la terapie intensivă, în București, și că pacienții infectați cu SARS-Cov 2 vor și tratați în spitale din alte orașe, sâmbătă, la câteva ore după postarea Primarului General, prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că există soluții de mărire a capacității numărului de paturi din secțiile ATI, chiar în spitalele din București.
„Sunt convins că ASSMB, parcă așa se numește instituția din subordinea Consiliului General al Capitalei care se ocupă de administrarea spitalelor Capitalei, va face demersuri pentru a crește numărul de paturi, care să fie dotate cu ventilatoare, cu injectomate și cu toate cele necesare pentru a trata pacienții.
Din punctul meu de vedere, obiectivul nostru este acela de a crește capacitatea de tratare pentru persoanele infectate cu COVID. Nu mai vreau să intru în nicio polemică pe astfel de teme. Problema pe care o avem este aceea că a crescut numărul de infectări, este necesar să disponibilizăm mai multe paturi în secțiile ATI și asta vrem să facem. Spitalele de campanie și secțiile mobile, practic „TIR”-urile dotate cu paturi ATI, se numără printre soluțiile pe care le avem în în vedere”, a asigurat șeful guvernului.
În plus, premierul a vizitat sâmbătă spitalul modular pentru pacienţii cu COVID-19, construit în curtea Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, de Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” și a explicat că aceasta are 38 de paturi: 14 pentru pacienţi în stare gravă, 14 pentru pacienţi în stadii intermediare şi 10 pentru pacienţi suspecţi de COVID-19, iar Departamentul pentru Situații de Urgență a donat aparatură necesară pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 în această unitate.
Premierul a dat asiurări că va fi rezolvată și problema personalului necesar pentru această structură, este vorba de minimum patru medici anestezişti şi opt asistenţi pe tură și a subliniat că activitatea Spitalului Elias nu va fi afectată, iar unitatea modulară va funcţiona „ca o secţie separată, externă”.
Ludovic Orban a mai spus că de marţi, pacienţii bolnavi de COVID-19 ar putea să fie primiţi în secţia modulară construită în curtea Spitalului Elias. În demersurile care au mobilizat Guvernul, DSU și Ministerul Sănătății, primarul Capitalei nu s-a limitat doar la a face o analiză a situației spitalelor din București, ci a oferit și consultanță Ministerului Sănătății.
„Am pregătit o alternativă, un suport pentru Ministerul Sănătății, și anume clădirea fostului spital al STB, cu 33 de paturi, în cazul în care va mai fi nevoie. Sunt convinsă că atât Ministerul Sănătății, cât și Primăria Capitalei vor găsi soluții, spitale mai mici care să fie pregătite pentru a fi spitale suport COVID, celor două spitale mari de boli infecțioase”, a declarat Gabriela Firea.
Citește și: Cu cifrele pe masă (2)! Firea: Bucureștiul nu este focar Covid-19!