Am fost curioasă cât costă o cabană la munte, o casă într-o zonă rurală sau, de ce nu, un apartament într-un oraș mai izolat. Nu m-am oprit la cabane sau la case cu grădini și am ajuns, încet-încet, la insule. Nu, nu țin musai să mă mut și nici banii necesari nu-i dețin. Dar pandemia a dus la niște curiozități interesante.
Am găsit (virtual) Insula Pumpkin. Insula este situată la 14 kilometri sau o plimbare cu barca de 30 de minute în largul coastei Queensland. Ofertele: o plajă privată și un golf plin cu stridii proaspete. Și nu este tot. Insula vine și cu o stațiune de sine stătătoare, cu surse regenerabile de energie, scrie CNN. Ce ne-am putea dori mai mult? Probabil bani pentru a o achiziționa.
A fost câștigată în urma unui joc de poker și, momentan, aparține cuplului Wayne și Laureth Rumble, prin compania lor Sojourn Retreats. Și, da, este de vânzare:
”Este retras, privat și totuși ai libertate totală de a te deplasa, de a fi afară. Copiii noștri au locurile lor de joacă pe plajă și viața s-a simțit foarte normală până când a pornit pandemia”, spune cuplul.
Și acum să vorbim despre preț. Insula este listată pe piață la 25.000.000 de dolari australieni (17.000.000 de dolari americani), cu un contract de închiriere până în 2046.
Înainte de 1961, insula era o fermă de stridii care aparținea unui bărbat numit Snigger Findlay. Și, pe atunci, nu se întreba nimeni cât costă.
Lucrurile s-au schimbat. ”Un cuplu, Roger și Merle Mason, s-au îndrăgostit de Pumpkin Island, dar Snigger nu a vrut să o vândă. Atunci Roger l-a provocat pe Snigger la un joc de poker și a spus că, dacă va câștiga, va trebui să-i vândă lui insula. Roger a câștigat și a cumpărat insula cu 60 de lire sterline”, povestește familia Rumble.
”Ne-ar plăcea să lăsăm insula cuiva care ar avea grijă de ea la fel de mult cum am avut noi noi. Este un loc foarte special și, în mod ideal, noii proprietari ar găsi la fel de multă bucurie în frumusețea și natura ei uluitoare așa cum am găsit noi”, a mai adăugat cuplul.
Nu știm când se va termina pandemia. Nu știm cum ne va schimba virusul viețile. Dar, dacă vrem liniște și avem și bani pentru a investi în liniște, o insulă e chiar o idee bună.
Citește și: Bazilica/Moscheea Sfânta Sofia: universală sau turcească?