Europarlamentarul PLUS, Dacian Cioloș a afirmat că banii de la Uniunea Europeana nu sunt, așa cum s-ar crede, parte din vreun cadou mărinimos, ci mai de grabă un împrumut pe care, la un moment dat, va trebui să îl returnăm.
„Este o decizie, aș îndrăzni să spun, aproape istorică, pentru faptul că într-un timp foarte scurt avem deja din partea șefilor de stat și de guvern un acord și sunt convins că și în Parlamentul European discuțiile vor merge destul de repede”, a declarat la RFI, Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș: „E pentru prima dată în istoria UE când șefii de stat și de guvern, la solicitarea Parlamentului și la insistența Parlamentului European, acceptă o datorie publică europeană”
„Deci, practic, prin acest program de redresare UE va împrumuta bani de pe piața de capital pentru a finanța economiile statelor membre să se redreseze, însă acele datorii, în mare parte, nu vor mai merge pe datoria publică a statelor membre, ci se va crea o datorie publică europeană, care va fi rambursată la comun”, a adăugat Dacian Cioloș.
Cu toate astea, Dacian Cioloș reușește să vadă partea plină a paharului, declarând că: „Avem un acord după doar câteva luni de zile de când această criză s-a declanșat și nu după ani de zile, așa cum a fost cazul pentru criza financiară și economică din 2008-2009, când abia în 2011-2012 UE a reușit să ia niște măsuri. Deci de data asta s-a acționat mult mai rapid, ăsta este un lucru pozitiv”, a mai spus Cioloș, într-un final.
Citește și: Codrin Ștefănescu, această Baba Vanga prevestitoare de dezastre